Club Rotary Bucuresti Curtea Veche

Fondat 1998

Proiectul „Începe școala”- Fundația Joyo- Casa Florian

Marți 14 septembrie 2021 Clubul Rotary Curtea Veche București a făcut parte din proiectul „Începe școala”. Proiectul a fost prezentat în cadrul Comitetului Intrecluburi București și inițiat de Clubul Rotary București Atheneum care a oferit și în anii trecuți rechizite unor copii instituționalizați. Membrii clubului Curtea Veche București au contribuit cu ghiozdane, rechizite, consumabile pentru mai mult de 30 de copii în contextul începerii noului an școlar. Materialele au fost oferite copiilor care se află în asistența Fundației Joyo- Casa Florian. Fundația Joyo- a fost creată în anul 2002 și se ocupă de acordarea de sprijin pentru asigurarea mijloacelor minime de trai copiilor săraci prin programe suport și asistență pentru întreaga familie (a cărui țintă au fost copiii în risc crescut de abandon familial și/sau școlar, cu părinți șomeri, bolnavi cronici sau cu handicap, etc.). În prezent în centrul de zi „Casa Florian”, se oferă unui grup de 80 de copii și tineri defavorizați, zilnic, suport socio-educativ diferențiat, ca și masa de prânz și micul dejun/gustarea. Participarea la acest eveniment ne-a adus un zâmbet sincer din partea copiilor. Aceștia ne-au copleșit prin curiozitatea lor de a deschide cât mai repede ghiozdanele oferite și ne-au molipsit cu entuziasmul lor de a începe un an nou școlar.

Service above self